Adevărul în dragoste

            Ai fost vreodată pus în poziția să trebuiască să spui lucruri mai neplăcute, dar neapărat necesare unui coleg, propriilor copii sau părinți? Cu alte cuvinte a trebuit să comunici cuiva o veste proastă sau o certare? A fost un preot în vechime pe nume Ezechiel, numele lui se poate traduce prin  ”Dumnezeu este tăria mea”. El a trebuit să comunice poporului său o veste rea în timp ce alți slujitori mințeau poporul cu speranțe false. În primele trei capitole din cartea Ezechiel ni se prezintă chemarea lui la muncă extraordinar de grea. 

           Probabil că noi avem de ales dacă să spunem cuiva mesajul sau nu, dar Ezechiel a fost trimis de Dumnezeu să comunice poporului Israel mesajul Său. Cu alte cuvinte, Ezechiel nu a avut de ales. Despre ce era vorba? Poporul Israel se afla sub puterea lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului. În urma bătăliei de la Carchemiș din anul 605 î.d.Hr Babilonul a învins Egiptul, puterea cea mai mare până atunci din partea aceea de lume. Cu acea ocazie, Daniel a fost dus în robie, apoi peste câțiva ani (anul 597 î.d.Hr.) a fost un al doilea val de evrei. Împreună cu Ezechiel sunt duși în robie în zona Tel-Aviv (probabil că nu unde este astăzi orașul ci în altă parte). Abia în anul 586 î.d.Hr. a căzut Ierusalimul și Templul a fost ars, cu această ocazie un al treilea val de evrei a fost dus în robie. Cu această ocazie scrie profetul Ieremia cartea sa Plângerile lui Ieremia. 

              Ezechiel are parte de o vedenie pe care o prezintă în primul capitol al cărții sale. Textul la prima vedere pare extrem de greu mai ales pentru că încercăm să ne imaginăm ce scrie acolo. Totuși textul este mai mult unul simbolic ce vorbește de un car al lui Dumnezeu pe care se află scaunul de domnie al lui Dumnezeu. Textul prezintă niște ființe spirituale ce sunt o combinație între serafimi și cele patru făpturi descrise și în Apocalipsa. Probabil se poate identifica în text și Dumnezeul Triunic. 

           Ideea este totuși una simplă, evreii din robie care erau împreună cu Ezechiel nu credeau vreodată că va putea cădea vreodată Ierusalimul și mai ales să fie ars Templul, pentru că ei considerau că Ierusalimul e cetatea de domnie a lui Dumnezeu și Templul e locul în care era slava lui Dumnezeu. Iar ei considerau că indiferent de ce fac ei, El va proteja cetatea și Templul. Ezechiel în vedenia sa înțelege că slava lui Dumnezeu se ridică asemenea unui car de domnie și pleacă din Ierusalim. Asta se întâmpla în anul 593 îd.Hr. Iar Ierusalimul a căzut 7 ani mai târziu în 586 î.d.Hr.

               Sunt oameni naivi care sunt înșelați cu speranțe false pe care le cred ei sau chiar îi încurajează alții. Mai ales atunci când e vorba de viața și veșnicia oamenilor, de adevărurile spirituale nu putem minți pe alții sau să luăm lucrurile ușor. Adevărul trebuie spus cu blândețe, cu înțelepciune și în dragoste, dar trebuie spus. Nici pentru un interes financiar, nici pentru a păstra o prietenie, nici pentru a-ți proteja viața nu trebuie să ascunzi sau să omiți să spui adevărul. În astfel de momente chiar ai nevoie să îți aduci aminte că Dumnezeu e și tăria ta. 


                

Comments

Popular posts from this blog

Tabăra AWANA, Șiștarovăț, 22-27 iulie 2024

Hai și tu la BETANIA!

Duminică 2 iulie 2023 - Slujire la Sintea Mare și Chișineu Criș